Spre cine te uiți pentru îndrumare în facultate și rezidențiat?
Cei mai buni medici nu sunt întotdeauna cei mai buni profesori
- Dezvoltare, Rezidențiat
- Fără Comentarii
- 14 minute de citit
Eram în anul 4 de facultate iar eu și colegii mei ne pregăteam să începem stagiul de chirurgie generală. Cu toții eram încântați – aproape orice student de sex masculin ce trece prin medicină are mai devreme sau mai târziu aspirații să devină chirurg.
Ne simțeam în mod special așa deoarece prinsesem un spital în care profesor era unul din marii chirurgi din țară (era de asemenea pe lista de coordonatori de rezidențiat pentru centrul respectiv). Cu toții auzisem despre el, despre aria sa de practică și numeroasele sale premii și distincții.
Am vrut să învățăm de la cei mai buni.
Dar problemele au apărut rapid – într-una din zile când așteptam pe hol, același profesor a trecut pe lângă noi, în mod evident l-am salutat dar nu numai că nu ne-a răspuns, nu ne-a detectat prezența trecând pe lângă noi.
„E în regulă” ne-am zis, „nu suntem aici pentru relații sociale și oricum respectul trebuie meritat chiar dacă e doar pentru „bună ziua” (insert aici meme-ul aceea cu clovnul care își tot adaugă machiaj pe măsură ce găsește scuze).
La curs însă, lucrurile au stat la fel de prost. Nu s-a prezentat în ziua respectivă chiar dacă numele său era trecut pe primul slide. Cursul a fost ținut de un alt medic (fie rezident, fie tânăr specialist) care chiar s-a străduit să ne explice. Același lucru s-a întâmplat la următoarele cursuri unde profesorul universitar era titular.
Am terminat stagiul de chirurgie văzându-l la față doar de două ori deși venisem cu așteptări mari de a învăța de la cei mai buni.
Povestea de sus în mod evident este una subiectivă. Există posibilitatea reală ca grupa noastră să fie singura care a trecut printr-un asemenea eveniment la spitalul respectiv. Este o anecdotă, nu un adevăr general.
Când te-ai dus la un medic cu o reputație imensă, cu cunoștințe impresionante în ceea ce privește medicina și… ai fost profund dezamăgit.
Sau din contră, te afli acum la răscruce de drum, înainte de rezidențiat și te uiți pe lista de îndrumători și/sau coordonatori de rezidențiat și te întrebi care este cel mai bun?
O realitate cruntă de care trebuie să te faci conștient(ă) este că cei mai buni medici nu sunt întotdeauna cei mai buni profesori, îndrumători sau coordonatori de rezidențiat.
Dar de ce se întâmplă asta? Și mai important – ce poți face să găsești pe cineva care te poate îndruma profesional?
În postarea de astăzi vei afla:
- care sunt cei 2 factori psihologici, educaționali și neurofiziologici ce creează discordanță între cunoștințe și inabilitatea de a le transmite mai departe („curse of knowledge” și tendința spre conservatorism);
- care sunt cele 2 categorii de persoane spre care ar trebui să te uiți pentru dezvoltarea ta personală și profesională (persoane din etapa proximală de dezvoltare și modele pe termen lung) cu exemple reale.
Știu că poate îți sună abstract sau chiar plictisitor. Dar așa cum te-am obișnuit, înainte să poți soluționa o problemă trebuie să înțelegi de ce apare în primul rând.
Știu că poate îți sună abstract dar așa cum te-am obișnuit, înainte să poți soluționa o problemă trebuie să înțelegi de ce apare în primul rând.
Hai să ne punem pe treabă.
Conținut
I. De ce nu toți medicii competenți sunt profesori buni?
Răspunsul cel mai simplu și evident este că educația și medicina sunt două domenii separate. Ai nevoie de un skill set distinct să practici medicină de pedagogie. Competență în cea dintâi nu se echivalează cu cea din urmă. 
Răspunsul este atât de evident încât nu am considerat că merită să-l trecem pe lista de motive. Chiar și așa, mulți dintre cei ce intră pentru prima dată în domeniul educației medicale, le consideră indistinct una de alta.
Iar vina nu este doar a lor, cauza este una administrativă – „nu știm ce nu știm”.
Un exemplu concret – în curricula 2021-2022 a școlii doctorale a unei din cele mai mari universități de medicină din țară, există doar 7 cursuri de pedagogie dintr-un total de 105, sub 10% din total. (1)
Nu tratăm cu suficient de mult respect știința educației, deși credem că o facem. Iar rezultatele au devenit evidente cu începerea pandemiei SARS-COV2 – slide-uri prost făcute de către instructori nepregătiți în ședințe Zoom plictisitoare.
Pe Medtinker nu ne face plăcere să discutăm dificultăți administrative la nivel național. Este un ton prea „jurnalistic” pentru ce ne-am propus să fie proiectul, așa că ne cerem scuze. A fost excepția de la regulă, nu norma.
Pentru a ne revanșa, îți propun să revenim la mindset-uri și soluții, la psihologie, educație și sociologie. Și așa cum ți-am promis, e momentul să înțelegi 2 factori ce afectează abilitatea pedagogică.
II. „Curse of Knowledge”
Primul factor este o preconcepție cognitivă (cognitive bias) apt numită „curse of knowledge”. Și nu, nu trebuie să te duci la ghicitoare să-ți dezlege blestemul.
Dacă este prima dată când te întâlnești cu ideea de preconcepții cognitive, îți las un concept cheie din lecția aferentă Mentoratului Medtinker:
Preconcepțiile cognitive sunt tipare sistemice de deviere de la o normă și/sau raționalitate. În funcție de mecanismele care le generează, pot fi cognitive sau “reci” (vei avea câteva exemple imediat) sau pot fi emoționale sau “calde” (precum confundarea dorințelor cu realitatea).
Această preconcepție apare în cazul unei persoane ce comunică informații alteia, crezând că cea din urmă are background-ul suficient de dezvoltat pentru a înțelege ce îi se transmite. (2)(3)
Cu alte cuvinte, profesorul, îndrumătorul sau coordonatorul îți explică ceva crezând că tu deja știi despre ce este vorba. 
Discordanța apare în momentul în care cel ce predă nu-și amintește pașii intermediari pe care i-a parcurs pentru a atinge competența actuală. Nu prezintă suficientă empatie cognitivă să se pună în locul studentului.
În mod evident acest cognitive bias are un efect negativ asupra calității actului pedagogic, al alocării resurselor, al rezultatelor educaționale și nu numai. (4)
Cum îl soluționezi?
Din păcate nu există un răspuns rapid și cu efect permanent. Această preconcepție cognitivă se poate dezvolta oricând pe parcursul drumului profesional. Poate fi prevenită dacă practicăm cât mai des o gândire asupra gândirii (sau metacogniție). Trebuie să fim conștienți că ceea ce nouă ni se pare simplu și ușor de înțeles, unei alte persoane nu îi este, indiferent de gradul său de pregătire.
Dar această tehnică internă apare doar din propria voință, nu poate fi realizată de către cineva din exterior. Ce poți face tu pentru acei profesori, îndrumători sau coordonatori de rezidențiat care suferă de această preconcepție?
Pune întotdeauna întrebări.
Nu-ți fie teamă să spui „nu știu” și să soliciți clarificări pentru lucrurile pe care nu le cunoști. „Jena” nu trebuie să facă parte din vocabularul tău.
III. Tendința spre conservatorism
Winston Churchill are un citat extrem de relevant pentru cel de-al doilea factor al problemei:
„Any man under thirty who is not a liberal has no heart, and any man over thirty who is not a conservative has no brains.”
Lăsând deoparte conotația politică, ce ne interesează pe noi este ce-a de-a doua parte a citatului pentru care avem dovezi din literatura de specialitate.
Există o relație reală între vârstă și tendința spre conservatorism sau reticența pentru idei, informații, tehnici sau concepte noi. (5) Pe măsură ce avansăm în vârstă și prin extensie pe măsură ce cunoștințele noastre devin mai complexe, tindem să devenim mai rezistenți la „nou”.
Acest „nou” include și tehnici educaționale moderne și ți-aș argumenta, superioare celor de acum câteva decenii. Acesta este motivul pentru care poți reîntâlni educatori cu cunoștințe reale, valoroase dar pe care le transmit într-un mod arhaic și ineficient.
Ce poți face dacă ai de-a face cu astfel de profesori, îndrumători sau coordonatori de rezidențiat?
Din nou, este un factor ce ține de psihologia și neurofiziologia unei alte persoane. O poți înțelege dar nu o poți influența direct. Doar ei își pot îmbunătăți procesele cognitive.
Ce este însă în controlul tău este cum îți alegi persoanele ce te îndrumă. Nu te uita doar la cei mai în vârstă pentru îndrumare, caută și persoane din etapa ta proximală de dezvoltare pe care să încerci să le emulezi.
Vom vorbi mai în detaliu despre această tehnică în secțiunea următoare.
IV. Spre ce îndrumători și coordonatori de rezidențiat să te uiți?
Până acum probabil ai mai multe întrebări decât cele cu care ai venit la începutul articolului. Îți mărturisesc că a fost intenționat.
Prima parte a articolului a avut ca obiectiv să te pună pe gânduri. Cu cât devii mai conștientă de neajunsurile curriculei pedagogice, de o preconcepție cognitivă pe care posibil să o dezvolți și de tendința de a rezista idei și tehnici noi cu atât vei fi la rândul tău un profesor, îndrumător sau coordonator mai bun.
Știu că pare foarte îndepărtat acel moment dar va veni, mai devreme decât crezi.
Dar ce faci concret acum? Poate ești în pragul începerii rezidențiatului sau a facultății, ce opțiuni există?
Eu îți propun să te orientezi spre două categorii de persoane pentru îndrumare iar pentru fiecare vei urmări altceva.
- cei din perioada ta proximală de dezvoltare – colegii tăi cu 1-2 ani mai mari decât tine;
- cei pe care îi încadrezi drept modele de urmat pe termen lung – medici sau alte persoane pe care îi admiri pentru reușitele lor.
Să le luăm pe rând și pentru fiecare îți voi lăsa câteva exemple pe care eu le-am ales.
i. Perioada proximală de dezvoltare
Unul din primele obiective spre care ar trebui să țintești în drumul tău profesional este să poți rezolva problemele simple, frecvente. Nu pe cele complexe sau rare.
Un proaspăt medic rezident capabil să solicite analize serologice din sistemul medical electronic al secției este mult mai valoros decât un altul care nu poate efectua această procedură bazală dar care a memorat toate genele implicate într-o boală rară de care este pasionat.
Va exista un moment în care să-ți dezvolți propria „voce” și să te axezi pe pasiunile și interesele tale. Dar la început, trebuie să stăpânești tehnicile de bază ce îți vor asigura independența.
Iar aici intră în discuție colegii din etapa de dezvoltare profesională imediată ție – cei cu care lucrezi cot la cot dar care au ceva mai multă experiență.
Lor trebuie să le pui întrebările directe, clare despre ce presupune activitatea ta:
- Ce ar trebui să fac zi de zi?
- Cum ar trebui să fac lucrurile acestea?
- Când ar trebui să fac lucrurile acestea?
Ei, împreună cu tine sunteți la baza piramidei. Profesorii, îndrumătorii și coordonatorii de rezidențiat au alte responsabilități și activități decât cele pe care le vei avea tu. Și ca atare nu sunt un model spre care să te uiți pentru majoritatea activității tale.
Nu te orienta după marile personalități ale medicinii fiindcă ele nu te vor orienta în prima etapă, în care ai nevoie de cel mai mult ajutor. Caută colectivele cu un număr mare de persoane din etapa ta de dezvoltare profesională și colective cu o activitate importantă la acest nivel.
Dacă nu ai această opțiune, nu uita că internetul ți-a deschis multe oportunități să-ți creezi propriul cerc de contacte profesionale. Și platforma noastră îți oferă această opțiune, dar există multe alte societăți (mai ales la nivel internațional) de care poți beneficia.
Explorează și întreabă.
Eu personal, pe parcursul a aproape 5 ani de rezidențiat, am avut norocul să întâlnesc extrem de mulți colegi rezidenți de pe urma cărora am învățat 90% din activitatea mea de zi cu zi.
Am învățat de la ei cum să triez o cameră de gardă plină cu pacienți, cum să-mi desfășor activitatea de zi cu zi, cum să efectuez anumite explorări paraclinice, cum să creez o prezentare științifică la nivelul de rezident și multe alte lucruri. Nici unul din acestea nu a provenit de la acei profesori, îndrumători sau coordonatori de rezidențiat ce mi-au fost desemnați.
Dar toate acestea sunt pe termen scurt sau în orice caz mediu. Ce faci pentru dezvoltarea ta pe termen lung?
ii. Modele pe termen lung
Te uiți către cineva care deja și-a atins obiectivul. Sau în orice caz, cineva care se află pe o cale similară dar cu mult înaintea ta.
„Păi bine Alin, nu mi-ai spus acum două secunde să nu mă orientez după marile personalități ale medicinii?”
Observă că am menționat „în prima etapă”. Persoanele cu considerabil mai multă experiență decât tine și colegii tăi au locul lor în dezvoltarea profesională. Ei reprezintă „potențialul” sau „posibilitatea” a ce ai putea la rândul tău să devii în viitor.
Problema apare atunci când încerci să primești direct de la aceștia îndrumare fără o contribuție activă din partea ta. Problema apare când te aștepți „să fii învățat de cineva” și nu „să înveți de la cineva”.
Permite-mi să-ți clarific diferența cu un exemplu propriu.
Unul din modelele mele pe termen lung este Leonard White de la universitatea Duke. În 2016 am avut ocazia să particip la un curs de 3 luni de neuroștiințe clinice ținut de acesta care pe scurt, a fost fenomenal.
Pe lângă cunoștințele medicale pe care le-am căpătat, am fost profund impresionat de abilitățile sale pedagogice și de organizare a unui curs online de asemenea calitate și complexitate. Acel curs este unul din motivele ce ne-a împins de la spate să creăm platforma pe care citești această postare – am văzut „posibilitatea” și „potențialul”.
În nici un moment din cadrul cursului nu „am fost învățat” de cineva cum să organizez ceva similar. Dar „am învățat de la” Leonard White cum să fac asta.
Cea din urmă este o implicare cognitivă activă a curiozității și atenției tale. Cea din urmă ne place să o numim ”să furi meserie”. Și fiindcă tot a venit vorba, îți mai las un concept cheie din cursul Mentoratul Medtinker să înțelegi mai bine ce înseamnă acest lucru:
Este abilitatea ta de a observa și de a prelua anumite informații sau tehnici de la o persoană cu care menții o relație educațională antagonizantă sau care nu-ți furnizează direct acele cunoștințe pe care le cauți.
Nu vom intra astăzi în conceptul de „relații antagonizante”, deja postarea este destul de lungă. Cert este că abilitatea de a observa, prelua și integra tehnici sau concepte de la alte persoane chiar dacă nu îți sunt servite „pe tavă” va fi unul din cele mai importante skill set-uri pentru tine în facultate și rezidențiat.
- Observă cum acei profesori, îndrumători sau coordonatori de rezidențiat realizează anumite aspecte ale practicii.
- Preia doar ce ți se pare util sau care prezintă valoare pentru drumul tău în carieră.
- Integrează-le cu restul cunoștințelor tale și creează-ți propriul drum.
Cel mai probabil nu vei ajunge exact unde este modelul tău pe termen lung și cel mai probabil nu vei ajunge pe aceeași cale pe care acesta a luat-o. Dar atunci când vei fi acolo, nu uita să participi la cursurile tale și să saluți studenții pe hol.
- Viorel Jinga, Valentina Uivarosi, Bogdan Alexandru Popescu. (2021). Plan de Învățământ, Programul de Pregătire Bazat pe Studii Universitare Avansate. Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. https://umfcd.ro/wp-content/uploads/2021/SCOALA_DOCTORALA/PROGRAMUL_DE_PREGATIRE_DOCTORALA/PLAN-DE-INVATAMANT-2021-2022-programul-de-pregatire-bazat-pe-studii-universitare-avansate.pdf;
- Chip Heath & Dan Heath. (2006). The Curse of Knowledge. Harvard Business Review. https://hbr.org/2006/12/the-curse-of-knowledge;
- Jane Kennedy. (1995). Debiasing the Curse of Knowledge in Audit Judgment. The Accounting Review, 70(2), 249-273;
- Pamela Hinds. (1999). The Curse of Expertise: The Effects of Expertise and Debiasing Methods on Predictions of Novice Performance. Journal of Experimental & Applied Psychology 5 (2), 205-221;
- Ilse Cornelis, Alain Van Hiel, Arne Roets & Malgorzata Kossowska. (2008). Age Differences in Conservatism: Evidence on the Mediating Effects of Personality and Cognitive Style. Journal of Personality 77 (1), 51-88. DOI:10.1111/j.1467-6494.2008.00538.x.
Psssst… lasă-ne un comentariu să primești 